Citind Vechiul Testament, unii au observat războaiele, uciderile, vărsările
de sânge, mulţimea de jertfe de animale, toate acestea poruncite de Iehova, şi
au ajuns la concluzia că în Testamentul Vechi al evreilor avem de a face cu un
Dumnezeu rău. Ajungând la Noul Testament, au observat în caracterul şi lucrarea
Domnului Hristos, care a venit să descopere caracterul Tatălui, un Dumnezeu
milos, iertător, plin de Har, şi au tras concluzia că în Testamentul Nou al
creştinilor, avem de a face cu un Dumnezeu bun. În consecinţă se ajunge la
respingerea Vechiului Testament şi a tot ce înseamnă religie iudaică, inclusiv
Sabatul „evreiesc”, pentru a promova doar Noul Testament ca temelie spirituală.
Prin urmare, Dumnezeu este bun sau rău? Iehova,
Dumnezeul evreilor este altul decât Dumnezeul creştinilor?
UN DUMNEZEU RĂU ÎN VT
Deuteronom 20,16 - „Dar în cetăţile popoarelor acestora, a
căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul Dumnezeul tău, să nu laşi cu viaţă nimic
care suflă!”
Iosua 11:20 - ...
Israel să le nimicească cu desăvârşire, fără să aibă milă de ele, şi să le
nimicească, după cum poruncise lui Moise, Domnul.
Iosua 6,21
- ... şi au nimicit-o cu desăvârşire,
trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi
bătrâni, până la boi, oi şi măgari.
1 Împ.8,5 - Împăratul Solomon şi
toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit
oi şi boi, care n-au putut fi nici număraţi, nici socotiţi, din pricina
mulţimii lor.
UN DUMNEZEU BUN ÎN NT
Matei 11,29 - ... Eu sunt blând şi smerit cu
inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Ioan 8,11 - Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te
osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”
Luca 23,34 - Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci
nu ştiu ce fac!”
Luca 9,54-56 - Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan,
când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare
foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” Isus S-a întors spre ei, i-a
certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! Căci Fiul omului a
venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.”
La prima vedere se pare că sunt argumente suficiente ca să observăm că în
Vechiul Testament a fost un Dumnezeu rău, iar în Noul Testament avem un
Dumnezeu bun. Numai că dacă suntem cinstiţi cu Biblia, vom putea găsi texte
care susţin exact contrariul, şi anume un Dumnezeu bun în Vechiul Testament şi unul rău în Noul Testament:
UN DUMNEZEU BUN IN VT
Exod 34,6.7 - Domnul Dumnezeu
este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate
şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni,
iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul.
Deut 4,31 -
căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu
te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat
prin jurământ cu părinţii tăi.
Ieremia 31,3 - Domnul mi Se arată de departe:
„Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!
Plângeri 3,22.23 - bunătăţile Domnului nu s-au
sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.
Şi credincioşia Ta este atât de mare!
UN DUMNEZEU RĂU ÎN NT
Matei 10,34 - Să nu credeţi că am venit s-aduc
pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
Matei 21,19 - A văzut un smochin lângă drum şi
S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo, în
veac să nu mai dea rod din tine!” Şi îndată smochinul s-a uscat.
Luca 14,26 - Dacă vine cineva la Mine, şi nu
urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi,
pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.
Apocalipsa 14,9-11 - Dacă se închină cineva
fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el
din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va
fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea
Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua,
nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine
primeşte semnul numelui ei!
Pentru orice idei pe care le avem, putem găsi argumente în Biblie. Numai că
un adevărat mod de interpretare a Scripturii nu pleacă de la o idee personală,
sau de la o prejudecată, ca să ajungă la Scriptură, ci invers, pleacă de la
Scriptură ca să ajungă la formarea unor idei corecte.
Există doi termeni legaţi de regulile de interpretare a textului biblic,
proveninţi din limba greacă, termenul “exegeză” (ex-) semnifică ideea de extragere a ceva
dintr-un conţinut, iar termenul “eisegeza” (eis-) semnifică, dimpotrivă, ideea
de introducere. Evident că doar exegeza este adevăratul mod de interpretare,
iar eisegeza este un termen artificial care se referă la o atitudine greşită în
modul de abordare a Scripturii. Ca să înţelegem corect un lucru trebuie să ne
debarasăm de orice prejudecată şi să lăsăm textul biblic să ne spună ce vrea el
să ne spună. Astfel, pornim cu gândul că nu ştim dacă Dumnezeu este bun sau
rău, şi, tocmai de aceea începem să citim Biblia de la un capăt la altul,
notând toate textele care vorbesc despre caracterul lui Dumnezeu. În final vom
ajunge la concluzia că Dumnezeu este şi bun, şi rău, tocmai aşa cum sunt
părinţii faţă de copiii lor. Şi, de cele mai multe ori, un copil care a făcut o năzbâtie şi este
pedepsit va spune că tatăl lui este rău. Că Dumnezeu este rău poate fi o
constatare a celui pedepsit, sau a acelui suflet care este orbit de păcat
şi nu reuşeşte să vadă bunătatea Lui.
Concluzia care se impune, punând cap la cap toate textele referitoare la caracterul Său, este
că Dumnezeu este drept. Dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu s-au întâlnit la
Golgota. Aici avem o imagine completă a caracterului divin. Avem aici un
Dumnezeu care doreşte să ierte pe păcătos, care-L iubeşte atât de mult încât ar
dori să-l mântuiască, dar nu poate face acest lucru în mod gratuit. Tocmai
pentru că El este drept şi vina păcatului trebuia plătită, El a oferit viaţa
Fiului Său. Prin acest act al ispăşirii, oferit ca posibilitate de mântuire pentru orice om din lumea aceasta, putem
înţelege ceea ce spune apostolul Ioan: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4,8)
UN DUMNEZEU ŞI BUN ŞI RĂU – DREPT
Exod 20,5.6 - Să nu te închini
înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un
Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al
treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al
miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
Exod 34,6.7 - ... iartă
fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul,
dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte
fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi
al patrulea neam!”
Ieremia 30,11 - Căci Eu sunt cu
tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; ...; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot
să te las nepedepsit.”
Psalmii 98,2 - Domnul Şi-a arătat
mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.
Apoc 15,3 - .... Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt
lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile
Tale, Împărate al neamurilor!
Tată sau Stăpân?
În acelaşi context am putea să ne întrebăm: Este Dumnezeu un Stăpân aspru,
iar noi suntem robii Săi, sau un Tată bun, iar noi suntem copiii Săi? Dacă în
Vechiul Testament avem un Dumnezeu rău, atunci ar fi normal ca El să fie
prezentat doar ca Stăpân, iar în Noul Testament dacă avem un Dumnezeu bun,
atunci ar trebui să fie reprezentat doar ca un Tată. Realitatea este că cele
două imagini se regăsesc deopotrivă atât în Vechiul cât şi în Noul Testament.
DUMNEZEU ESTE STĂPÂNUL IAR NOI
SUNTEM ROBII SĂI
Deuteronomul 9:26 - M-am rugat Domnului şi am
zis: „Stăpâne, Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai
răscumpărat-o, în mărimea Ta, pe care ai scos-o din Egipt, prin mâna Ta cea
puternică.
1 Cronici 29:11 - A Ta este, Doamne,
mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe
pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân
mai presus de orice!
Marcu 1:27 - Toţi au rămas
înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură
nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl
ascultă!”
Iuda 1:4 - Căci s-au strecurat printre
voi unii oameni, ...care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi
tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.
DUMNEZEU ESTE TATĂL NOSTRU IAR
NOI SUNTEM COPIII SĂI
Deuteronomul 32:6 - Pe Domnul Îl
răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl
tău, care te-a făcut, Te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă?
Psalmii 89:26 - El Îmi va zice: „Tu
eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele!”
Isaia 64:8 - Dar, Doamne, Tu
eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem
cu toţii lucrarea mâinilor Tale.
Matei 6:9 - Iată, dar, cum
trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele
Tău;
Pentru o apreciere corectă a caracterului lui Dumnezeu, trebuie să-L
înţelegem pe El ca fiind şi Tată, şi Stăpân. Dacă El este Stăpân, iar noi - robii
Săi, înţelegem relaţia de ascultare necondiţionată care trebuie să existe. Dacă
El este Tatăl nostru iar noi suntem copiii
Săi, înţelegem relaţia de dragoste.
Tendinţa bisericilor tradiţionale este să-L vadă pe Dumnezeu ca fiind un
Stăpân care locuieşte departe, de a cărei sfinţenie nu te poţi apropia decât
prin mijlocitori. Tendinţa bisericilor neoprotestante este de a-L vedea pe
Dumnezeu ca fiind un Tată iubitor care vine aproape de inima copiilor Săi şi se
manifestă şi ca un Prieten sau ca un Frate. A-L vedea pe Dumnezeu doar ca pe un
Stăpân, sau doar ca pe un Tată, înseamnă a avea o imagine incompletă a lui
Dumnezeu. Abia atunci când vom suprapune cele două tablouri şi vom împleti
relaţia de dragoste cu relaţia de ascultare necondiţionată, vom ajunge la o
relaţie corectă cu Dumnezeul nostru.
Iată ce frumos îmbină profetul Isaia cele două tablouri:
Isaia 57:15 - Căci aşa vorbeşte
Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu
locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit,
ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
De asemenea şi profetul Maleahi relatează astfel cuvintele lui Dumnezeu:
Maleahi 1:6 - Un fiu cinsteşte pe
tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care
Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine?
Dacă cineva ar putea să încerce să păzească poruncile fără dragoste, sau cu
scopul de a primi mântuirea, cu siguranţă că nimeni nu poate să spună că
iubeşte pe Dumnezeu fără să păzească poruncile Lui. (Ioan 14:15 - Dacă Mă
iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.)
Există un verset care, la prima vedere, pare contradictoriu:
Psalmii 2:11 - Slujiţi Domnului cu
frică şi bucuraţi-vă, tremurând.
A pune laolaltă bucuria cu frica şi tremurul nu este ceva logic şi pe
înţelesul nostru decât dacă avem contextul celor discutate mai sus şi anume că
Dumnezeu este şi Tatăl nostru, de care se leagă bucuria în închinare, dar este
şi Stăpânul nostru, de care se leaga frica şi tremurul. Sigur că nouă ne place
să vorbim despre un Tată care ne iubeşte şi despe dragostea noastră pentru El,
iar frica şi tremurul n-ar trebui să existe în relaţia noastră cu El.
Realitatea este că Biblia vorbeşte foarte mult de frica, sau de teama de
Dumnezeu. „Temeţi-vă de Dumnezeu!” (Iosua 24,14; 1 Sam.12,24; Ps.34,9; Matei 10,28; 1 Petru 2,17; Apoc
14,7).
Temerea sau frica pe care I-o datorăm lui Dumnezeu nu este doar respect, ci
trebuie să fie un sentiment profund pe care să-l avem în suflet atunci când ne
apropiem de Dumnezeu, ştiind că El este nespus de mare şi de sfânt, este marele
nostru Creator, iar noi nu suntem decât un bob de nisip fără nici un merit
înaintea Lui. Această conştienţă a măreţiei Sale în raport cu nimicnicia
noastră este de fapt starea sufletească pe care trebuie s-o avem în închinare.
Nu este vorba de groaza păcătosului care se ştie vinovat şi îşi aşteaptă
pedeapsa, ci este tocmai acel ceva care te opreşte să nu păcătuieşti atunci
când ispita de atrage. Iosif a rezistat
ispitei şi nu a păcătuit, tocmai datorită faptului că se temea de Dumnezeu
atunci când a spus: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să
păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Gen.39,9.
Iată şi un exemplu concret al unor inimi pline de sentimente
contradictorii:
Matei 28,8 - Ele au plecat
repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de
veste ucenicilor Lui.
Este posibil să ai în inima ta şi frica şi bucuria, deopotrivă? Femeile au
fost apucate de frică atunci când au văzut manifestarea extraordinară a puterii
lui Dumnezeu prin înviere. Aceleaşi sentimente de frică s-au născut şi în inima
evreilor la Sinai, datorită tunetelor şi fulgerelor prin care Dumnezeu vorbea. Frica
şi tremurul au apărut şi la profeţii
care au venit într-o legătură directă cu prezenţa lui Dumnezeu. (Daniel 10:8 - Eu
am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea
mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.)
Dar femeile care se întorceau de la mormânt erau cuprinse şi de o mare
bucurie pentru că Cel înviat, Dumnezeul atotputernic, era Isus, pe care-L
cunoşteau, era prietenul lor pe care-L iubeau. Prin urmare, atât frica, teama,
cât şi bucuria erau prezente în inima lor.
Acesta este Dumnezeul nostru minunat, Stăpânul cerului şi al pământului,
precum şi Tatăl nostru care ne-a iubit şi ne iubeşte. Lui Îi datorăm cinstea,
dragostea şi teama.